Se afișează postările cu eticheta seara de toamna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta seara de toamna. Afișați toate postările

miercuri, 3 octombrie 2012

Imagini poetice şi figuri de stil în "Seară de toamnă", de Duiliu Zamfirescu

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Rebus on-line # Jocuri lingvistice şi literare


Ah! ce frumoase-s serile de toamnă! 
Prin frunze reci doar un fior adie; 
S-arată-n deal, cu fața purpurie, 
A nopților fermecătoare Doamnă. 

Pe câmpul veșted tainic ea-mprăștie 
Strălucitoarea-i negură albastră, 
O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră 
Atâta farmec ar putea descrie! 

Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul. 
În umbra lui mă simt prins de tristețe: 
Există oare-atâta frumusețe 
În fire, — așa cum o simți tu, poetul? 

Ori suntem pradă — o! gândire-amară! 
De-a simțurilor noastre amăgire 
Ce-aruncă-un văl frumos peste-o neștire, 
Și totuși, Doamne, ce frumoasă seară!


(Duiliu Zamfirescu - Seară de toamnă

Poezia începe cu imaginea tactilă a răcorii provocate de vântul uşor de toamnă. Senzaţia se datorează în special epitetului reci, adăugat substantivului frunze.
Următoarele două versuri  conturează imaginea vizuală a lunii care apare pe cer deasupra dealurilor. Frumuseţea şi maiestuozitatea astrului nopţii sunt scoase în evidenţă prin câteva figuri de stil bine plasate: metafora a nopţilor… Doamnă, însoţită de epitetul fermecătoare, apoi personificarea (de asemenea, urmată de epitet) cu faţa purpurie, care sugerează strălucirea.
Strofa a doua continuă imaginea anterioară. Se văd câmpurile veştejite, inundate de strălucitoarea lumină a lunii. Aici avem epitetul veşted pentru substantivul câmpul şi două epitete strălucitoarea şi albastră pentru substantivul negură. Rezultă o combinaţie cromatică (galben, negru, albastru), care, potenţată de încă un epitet (tainic) - al verbului împrăştie -, sugerează misterul şi farmecul firii.
Tot o imagine vizuală este cea a boschetului pătat de umbrele întunericului din strofa a treia, imagine având în centru epitetul metaforic stropit cu lacrimi, care sugerează tristeţea eului liric.