Audiţie plăcută în audienţă la ministrul Culturii

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

---

Paronimele sunt importante. Paronimele te pot compromite. Nu ca pe şoferii care spun că le-a rămas maşina „pe geantă” (în loc de „pe jantă”), ci rău de tot, îţi pot compromite cariera, mai ales dacă eşti într-o funcţie publică. Aşa a păţit-o ministrul Culturii, Kelemen Hunor, cu ocazia discursului ţinut la deschiderea Festivalului „George Enescu” 2011, un eveniment muzical de mare ţinută, aflat anul acesta la cea de-a XX-a ediţie. 

În faţa miilor de spectatori din Sala Palatului, dl Hunor a izbutit să se ţină tare pe tot parcursul cuvântării. A fost încordat şi concentrat, ca un gimnast la inele în finala olimpică. N-a comis nicio greşeală de gramatică sau de pronunţie. N-a rotunjit (prea tare) vocalele nelabiale (aşa cum fac, de obicei, nativii maghiari). În fine, a fost (aproape) impecabil. Asta, atâta timp cât a citit cuminte, atent şi conştiincios de pe hârtiile din mână...

Însă la fel ca gimnastul care - după ce depăşeşte cu brio cele mai grele elemente ale exerciţiului - de bucurie îşi pierde concentrarea tocmai la ieşirea de pe aparat şi ratează aterizarea, dl Hunor s-a hotărât, prezumţios de imprudent, să vorbească liber, fără să se mai uite în foi. Zâmbitor şi încrezător, a ridicat privirea din hârtii – textul scris probabil se isprăvise – şi, sigur de data asta pe el, a urat celor câteva mii de spectatori din Sala Palatului, tuturor radioascultătorilor şi telespectatorilor din România, în sfârşit, întregii Românii melomane şi elevate, două vorbe pentru care cu siguranţă va deveni celebru: Audienţă plăcută!

N-am putut să vin şi eu la acest eveniment, dar am urmărit la televizor cum audienţă îi ia locul lui audiţie, spre veşnica şi ireparabila compromitere a bietului medic veterinar şi profesor de filosofie, ajuns – prin politică - ministru al Culturii în România.

Kelemen Hunor şi paronimele

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

---

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, s-a ţinut tare pe parcursul discursului ţinut la deschiderea Festivalului "George Enescu" 2011. N-a comis nicio greşeală de gramatică sau de pronunţie. Asta cât timp a citit cuminte şi conştiincios de pe hârtiile din mână. Însă la fel ca gimnastul care, după ce trece cu brio de cele mai grele elemente ale exerciţiului, de bucurie îşi pierde concentrarea tocmai la ieşirea de pe aparat şi ratează aterizarea, dl Hunor s-a hotărât, prezumţios de imprudent, să vorbească liber, fără să se mai uite în foi şi a urat celor câteva mii de spectatori din Sala Palatului, tuturor radioascultătorilor şi telespectatorilor din România două vorbe pentru care cu siguranţă va deveni celebru:
Audienţă plăcută!

Cuvântul polisemantic şi omonimele

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

---

Utilizatorul elev_bun mă întreabă pe forum ce diferenţă este între omonime şi cuvinte polisemantice.

Teoretic, diferenţa pare evidentă. Omonimele sunt două (sau mai multe cuvinte) care, întâmplător, au aceeaşi formă (acelaşi corp sonor), dar au sensuri total diferite. Cuvântul polisemantic este un cuvânt care are mai multe sensuri înrudite. Repet, în-ru-di-te.

Practic, uneori e mai greu de spus dacă avem de-a face cu două cuvinte diferite sau numai cu unul singur, cu mai multe sensuri înrudite.

Să exemplific.

1. Cuvintele sare şi sare sunt omonime. Au aceeaşi formă (sunt formate din aceleaşi sunete: s, a, r, e), dar au înţeles total diferit:

Maria sare coarda.

Mama pune sare în mâncare.

2. Cuvântul baie este polisemantic. El are mai multe sensuri înrudite.

- cadă: Am pus apă în baie.

- încăpere: Uşa de la baie s-a rupt.

- spălare: Eu fac baie.

Aici nu e la fel ca mai sus, în cazul lui sare-sare. Nu avem trei cuvinte cu aceeaşi formă, ci este un singur cuvânt cu trei sensuri înrudite (toate au legătură cu apa, cu ideea de spălare). Provine din latinescul bannea.

Ca să fie şi mai clar, trebuie să ştiţi că mai există un cuvânt baie (omonim cu cel de mai sus), care înseamnă mină. Provine din maghiarul banya. Îl întâlnim în denumirile oraşelor Baia Mare, Baia de Fier, Baia de Aramă, care se numesc aşa, deoarece există o mină în regiune.  Prin urmare primul cuvânt baie (cel cu trei sensuri) şi acesta (cu sensul de mină) sunt omonime.

"Iapa lui Vodă" - exerciţiile 5 şi 7 / pag. 51, clasa a VII-a, manualul Humanitas

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

---

Ex. 5 / p. 51

Pe parcursul întâlnirii cu domnitorul comisul Ioniţă trece prin diferite stări sufleteşti.

La început, la intrarea în „odaia cea mare” unde îl aştepta Vodă, este cuprins de emoţie la gândul întâlnirii cu stăpânul ţării: „atuncea mi-au năvălit sângele în ochi şi mi s-au împainjenit vederile.” Se stăpâneşte, îşi face curaj şi se închină voievodului cu speranţă în suflet că i se va face dreptate: „mă gândeam că la domn nou şi tânăr trebuie să găsesc eu milă pentru supărările mele.”

Apoi, în clipa în care aude glasul domnitorului şi-şi dă seama că era chiar boierul de la han, comisul este cuprins de spaimă: „pe loc am înţeles că trebuie să închid ochii şi să fiu înfricoşat”. Ca un gest instinctiv de iertare, apucă poala hainei acestuia şi o duce la gură.

Îşi revine însă repede atunci când observă că Vodă nu pare supărat, ba dimpotrivă, „ochii (...) se încreţeau de râs ca şi la han”. Scoate cu îndrăzneală documentele şi i le prezintă. Vodă le studiază cu atenţie, apoi îi spune că îi va face dreptate. După care îl întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă nu-i făcea dreptate. Văzându-l pe domnitor „cu ochii subţiaţi a zâmbet”, comisul Ioniţă îşi dă seama că nu-i niciun pericol şi îşi permite să repete gluma de la han.

În concluzie, pe parcursul întâlnirii cu Vodă, comisul Ioniţă trece prin stări sufleteşti diferite: timiditate, spaimă şi, la final, bucurie. Atitudinea lui alternează între respect şi supunere, pe de o parte, şi îndrăzneală măsurată pe de alta.

Ex. 7 / p. 51

Istorisirea comisului se încheie cu fraza: „După asta puteţi cunoaşte ce fel de om sunt eu!”

Este o frază prin care Ioniţă vrea să atragă atenţia celor din jur că trebuie să îl judece nu după aspectul său exterior din prezent sau după calul lui cel slăbănog, ci după faptele de curaj din poveste. El era cel care vorbise cu îndrăzneală boierului de la han. El era cel care avusese curaj să meargă chiar la Vodă după dreptate. El era, mai ales, cel care îşi permisese să glumească pe seama domnitorului ţării, chiar în faţa lui, fără ca acesta să se supere. Prin urmare el era o persoană deosebită, extraordinară. Iată cum trebuia să fie considerat de călătorii poposiţi la Hanu Ancuţei.

Fraza finală este, prin urmare, expresia mândriei şi semeţiei comisului Ioniţă.

"Iapa lui Vodă" - exerciţiul 4, pag. 51, manual Humanitas, cls. 7

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

---

Ex. 4 / pag. 51

Nota dominantă a istorisirii comisului Ioniţă este umorul.

În primul rând, suntem tentaţi să râdem de „vitejiile” comisului, care par cam trase de păr. El apare ca un erou în propria-i poveste. El îl întâmpină pe boier la han şi-i urează sănătate. Apoi, practic, îl acaparează pe boier pe timpul popasului acestuia la han, povestindu-i necazurile sale. El are marele curaj să-i spună boierului că, dacă nici Vodă nu-i va face dreptate, „să poftească măria sa să-i pupe iapa nu departe de coadă!”. El merge la Vodă şi este primit imediat în audienţă. El dovedeşte încă o dată o îndrăzneală nemaipomenită, spunându-i lui Vodă că nu-şi ia vorba înapoi şi are iapa pregătită, dacă nu i s-ar fi făcut dreptate. În toate aceste întâmplări, comisul este personajul principal şi săvârşeşte fapte aproape incredibile. Prin extraordinarul lor, aceste fapte par mai degrabă inventate de comis, aşa încât trebuie privite cu un zâmbet îngăduitor.

În al doilea rând, râdem de întâmplarea centrală a povestirii, cu cele două secvenţe ale sale. Ioniţă îi spune boierului la han că dacă nici Vodă nu-i va face dreptate, „să poftească măria sa să-i pupe iapa nu departe de coadă!”. Ioniţă îi spune lui Vodă că, dacă nu-i făcea dreptate, iapa era pregătită peste drum. Aceste două secvenţe stârnesc hazul.

Deci prin ton şi prin conţinut istorisirea comisului Ioniţă are umor.